Ne indepartam de cei dragi (To grow apart)

„To grow apart” este un concept pe care il gasim cel mai des in filme sau carti, dar care, in 3 simple cuvinte, subliniaza si sintetizeaza o realitate concreta a zilelor noastre. Intr-o traducere la prima vedere, poate insemna: a te distanta, a te indeparta, a te maturiza. Aceasta indepartare a noastra de cei dragi noua (de familie, de prieteni, de partener) apare incet, dar treptat, din diverse motive: lipsa timpului de a mai comunica, oboseala dupa o zi de munca, distanta care ne desparte, uneori kilometrica, care se poate masura, alteori emotionala, pe care chiar noi ne-o impunem, din dorinta de a proteja si de a nu mai incarca pe ceilalti cu emotiile noastre negative sau problemele cu care ne confruntam, sperand ca vor trece de la sine sau le vom rezolva noi insine. Doi oameni aflati intr-o relatie stransa se separa sau se indeparteaza unul de celalalt, de cele mai multe ori pentru ca nu mai au aceleasi interese, nu mai vor aceleasi lucruri, nu mai au obiective comune care sa ii lege. Odata ce crestem, ne maturizam, ne adaptam noilor provocari pe care ni le ofera viata, ne schimbam gandirea si atitudinea, schimbam locul de munca, ne marim familia, toate duc la schimbari ce au intai loc in noi, si apoi in exteriorul nostru, schimbari ale nevoilor noastre, ale necesitatii de comunicare si a solutiilor de rezolvare a problemelor. Cautam constant sa ne adaptam lor, deoarece evoluam, crestem in gandire si simtiri, si cautam sa ne inconjuram de oameni asemenea noua, cu experiente similare, cu probleme si solutii asemanatoare alor noastre, astfel incat sa mentinem vii, constante, acele puncte de interes care ne leaga. Este usor sa legam prietenii sau relatii cu cei aflati in aceeasi etapa de dezvoltare ca a noastra, in care crestem impreuna, trecem prin aceleasi probleme si dificultati impreuna, si astfel ne putem sustine si ajuta. Insa poate fi foarte dureros atunci cand o prietenie sau o relatie frumoasa, ce pana de curand a fost de lunga durata, se destrama, pierde batalia timpului. Si nu este neaparat vina cuiva, sau nu este neaparat faptul ca unul din ei este un prieten rau. Uneori, oamenii pierd cu adevarat legatura unul cu celalalt, propriile lor vieti au o traiectorie proprie a lor in care nu se mai intersecteaza, programele fiecaruia de munca nu se mai aliniaza, si astfel are loc o schimbare naturala in suflet si gand, care ia locul prioritar al acelei persoane. Desi va avea mereu un loc in inima ta, nu va mai fi prima persoana la care te gandesti sa suni sau sa impartasesti o veste, sau prima persoana careia sa ii ceri un sfat, sau cu care sa te vezi. Desi inca va vorbiti sau va vedeti, se schimba intensitatea si profunzimea discutiilor, secretele si intimitatile isi pierd locul in fata banalitatilor si cotidianului, si amandoi stiti ca ceva s-a pierdut pe drum, ca fiecare se afla intr-o alta etapa a vietii voastre si cumva nu va mai completati, lucrurile nu mai sunt la fel, nu mai sunteti suficienti pentru a umple golurile lipsa. Atunci cand exista decalaje mari intre etapele de dezvolatare ale fiecaruia, cand va aflati pe trepte diferite ale vietii, cand unul abia acum incepe sa traiasca anumite etape, iar altul deja a obosit si a scapat de acele probleme, nu va mai aflati la acelasi nivel de comunicare, de simtire, se pierde din intensitate si intelegere, iar asta schimba involuntar si nedorit relatia dintre voi. Si este normal. Oricat de rece sau dureros suna, este normal sa se intample astfel. Este normal sa nu mai ai aceeasi legatura emotionala cu colega din banca 3 cu care ai tocit de mers cimentul din jurul scolii in recreatie repetand lectia la biologie. Sau la fel de normal sa pierzi legatura cu vecina de sub tine cu care ai petrecut vacantele construind corturi in fata blocului si jucandu-va cu papusile sau vorbind despre baieti, cand inca nu stiati ce rasa extraterestra reprezinta ei. La fel cum se pierdu relatia cu domnisoara de onoare de la nunta ce iti tinu rochia de mireasa la baie ca sa nu te murdaresti cand improspatai machiajul. Sau prietenia stransa cu nasa copilului, pe care o sunai disperata cand copilul plangea non-stop si nu mai stiai ce sa faci, cand oboseala isi spunea cuvantul si aveai nevoie de ajutor sau macar 5 minute de pauza, iar aceasta venea ca o super-eroina in ajutor. Sau la fel de normal este sa nu mai ai aceleasi sentimente pentru baiatul cu ochii caprui pe care l-ai iubit cu adevarat, pentru care ai plans si suferit zile si nopti si ati facut impreuna atatea lucruri pentru „prima oara”, insa viata v-a indepartat, intrucat fiecare vroia lucruri diferite in viata. E normal ca toate acestea sa se intample si sa ramana in trecut, ca niste amintiri dulci ale unor prietenii frumoase, dar amare datorita pierderii lor. E normal sa pierdem pe drum oameni frumos si buni, desi e dureros si uneori nu e corect. Dar tot ce putem face e sa ramanem cu amintirile frumoase, sa le comemoram asa cum merita si niciodata sa nu le stricam imaginea din minte si suflet. Sa invatam tot ce putem de la acei oameni, sa ne bucuram de fiecare moment, sa traim fiecare sentiment la intensitate maxima si mereu sa incercam sa ne facem noi relatii.
„Nu indeparta oamenii care tin la tine si care te iubesc. S-ar putea ca intr-o zi, distanta sa fie atat de mare, incat acestia vor uita drumul inapoi catre inima ta.”