Ne-am distantat…

Incepem incet sa ne distantam
De oamenii ce in suflet ii purtam,
Prieteni cu care eram la catarama,
Azi ne desparte o lume intreaga.

Obisnuiam sa iesim des la o cafea,
Sa ne plangem ca viata ne e grea,
Sa mai barfim de sef sau de-o colega,
Sau ca viata de familie nu e perfecta.

Cand ne vedeam, cu dor ne pupam,
In brate puternic noi ne strangeam,
Mancam cu totii din aceeasi farfurie,
Radeam si faceam foarte multa galagie.

Stiam cu adevarat din inima sa vorbim,
Prietenii stiau durerile ce in suflet traim,
In noi mai exista o farama de omenie,
Cat timp in viata noastra exista prietenie.

De cand cu virusul, totul s-a schimbat,
Am uitat sa ne vorbim cu adevarat.
Am schimbat iesirile cu statul in casa,
Cafeaua noastra, o bem singuri la masa.

Cand ne vedem, ne dam un „buna” formal,
Imbratisarile le-am dat pe un salut banal,
Prietenii sunt la distanta de un telefon,
Vocea le-o mai auzim printr-un microfon.

Am uitat omeneste sa ne mai purtam,
De atata stat in casa, doar ne certam.
Suntem paranoia, cand iesim din casa
Luam 3 perechi de manusi, 2 masti pe fata.

Din sociabili, am devenit fiinte singuratice,
Fata de straini, suntem animale salbatice.
Cand iesim nu mai stim sa ne comportam,
Ca niste zombi printre rafturi alergam.

Virusul asta a luat prea multe de la noi,
Prietenii, Familie, libertate, Sarbatori.
Dar cel mai important, a furat de la noi,
Din curaj, omenie, facandu-ne tematori.