De obicei, cand ceva nu merge bine in viata noastra, se intampla o nenorocire, suntem nefericiti, sau orice stare negativa pe care o resimtim, cautam un argument pentru care lucrurile merg prost sau mai bine zis un vinovat. Deoarece este mult mai usor sa aratam cu degetul si sa atribuim tot raul cuiva, decat sa cautam unde este problema si sa gasim o solutie sa remediem situatia. Desi suntem oameni si este normal sa mai gresim, negam ca am figresit cu ceva, si facem tot posibilul sa ne scoatem din ecuatie, deoarece ne vrem curati ca lacrima, perfecti si fara pata. Niciodata noi nu suntem de vina si cu siguranta altcineva sau altceva a dus la aceasta stare. Gasim argumente si scuze si niciodata solutii. Si aratam cu degetul. Spre oaia neagra pe care nici apa Dunarii nu o poate spala de toate pacatele, sau spre tapul ispasitor pe care il vrem crucificat de cate a facut, caci marturisim asupra lui toate pacatele de la facerea lumii, cu cat mai multe pacate, cu atat va fi mai greu de iertat. Aruncam vina pe intregul sistem medical cand un doctor esueaza in a-si face treaba; pe sistemul de invatamant cand un professor se comporta imoral; pe o intreaga generatie de tineri daca cativa se arata diferiti; pe avocati cand scapa de inchisoare un criminal. Dam vina pe parinti pentru educatia primita si esecurile in viata personala; pe proprii copii pentru lipsa curajului de a evolua si a-ti lua viata in maini. Si exemplele pot continua. Tot timpul cineva e de vina, dar nu ne privim in oglinda si nu analizam la rece, sub lupa unui microscop, greselile noastre si ce am putea imbunatatii. Multe probleme isi au radacina in lipsa curajului de a ne asuma faptele, de a fi corecti cu noi insine cand gresim si de a cauta solutii pertinente la problemele avute, in loc sa cautam pe cine da vina. Nimeni nu este de vina pentru alegerile tale, doar tu insuti iti porti crucea si ai puterea de a-ti alege drumul.
“Destinul este un etern si abstract tap ispasitor al slabiciunilor omenesti.”
Franturi dintr-un suflet ratacit 