Colivia de aur

Si mica pasare canta in mica ei colivie, sperand ca azi sa fie ziua norocoasa cand in sfarsit va fi luata de acolo, ca va scapa din viata ce i se parea nedreapta si va avea o viata mai buna. Inghesuita cu celelalte surate ale sale in cativa metri patrati, nu stia ce e libertatea, nu stia ce se afla dincolo de gratiile in care isi trai intreaga viata, dar auzi povesti frumoase despre viata de dincolo, unde putea sa isi intinda aripile si sa cante libera. “Pasarea din colivie nu stie ca nu stie sa zboare.” cu toate astea, isi dregea glasul in fiecare dimineata, scotand sunete vesele, gingase, imbietoare, crezand ca azi destinul i se va schimba. Si in fiecare zi, la fel facea. Nu isi pierdea speranta ca intr-o zi cineva ii va auzi cantarea. Si tare bucuroasa era mica pasare cand fu dusa la noua ei acasa, o colivie numai a ei, in care putea sa isi intinda aripile, o colivie frumoasa, aurie. Insa curand glasul i se schimba, nu mai suna melodios, a fericire. Dar oare ce se intampla cu mica pasare? De ce era asa apatica? Oare mancarea nu era destula? Ce o supara oare? Nu ii place colivia? Insa “Colivia de aur nu face pasarea sa cante. Si colivia de aur zdrobeste aripile libertatii.” O pasare canta bucurie cand se simte libera, fericita, in mediul ei natural. In colivie pasarea canta nu de bucurie, ci de suparare, un tril sfasietor de doruri ascunse , isi canta suferinta. Colivia de aur, oricat de frumoasa ar fi, oricata bogatie ar oferi, tot o inchisoare este, tot lipsita de libertate se simti mica pasare.
“O pasare in colivie
Nu mai poate ca sa zboare
Mai mult moarta decat vie
Nu mai cauta spre soare.”