Oda (ne)fericita a Hemmei

După douăzeci de ani cu bătrânul Codcom,
Ne-au zis: „Evoluăm! De mâine, toți migram.”
Au adus Hemma, minunea tehnologică,
Care s-a dovedit a fi o glumă… ilogică.

Hemma promite că-i smart, rapidă, modernă,
Timpii de procesare sunt… o pauză eternă.
Ce mai! Face totul singură, e perfectă!
Dar după două clicuri… devine defectă.

Ecranul îngheață, cursorul se-oprește,
Și tot ce-ai scris brusc dispare. Firește!
Se blochează subit, intră-n freeze imediat,
Dacă o iei mai tare… cu ea s-a terminat.

Că Hemma lucrează „singură”, e drept,
Poate în alt univers, unde-i mai lent.
Dispar cuvinte, dispar și speranțe,
Atacuri mici de panică… vise deșarte.

Am câștigat timp în procesare — ce minune!
O restartăm de șapte ori pe noapte, să ne-ajute.
Și când pare că merge, că prinde putere,
Face iar un reset, ca o vedetă-n cădere.

Şi noi rămânem, iar, cu speranţa-n mână,
Că poate mâine… nu mai face ca o nebună.
„Modernizare!”, zic șefii cu multă mândrie,
Iar noi ne ținem nervii cu ultima energie.

Hemma, mamă, încercăm să te respectăm,
Dar psihic vorbind… noi rapid ne destrămăm.
Dar tot o iubim, că n-avem ce face,
Cu Hemma lucrăm, ne place… nu ne place.

Sperăm doar că într-o bună zi,
O să funcționeze… măcar pe jumi’.
Chemam și Bucureștiul, cu speranță grea,
Să vină in familia Hemma… să „se bucure” de ea.