Pe drumul singuratatii

Se pare c-am ales sa traiesc in singuratate
Atunci cand dintre voi eu m-am ridicat.
Nu’s cu voi, nici cu cei cu vechime-n state,
Iar crucea din ce in ce mai grea am carat.

Speram la un drum incununat cu lauri,
Insa sarutul lui Iuda mi-ati dat fiecare.
Flutur steagul pe o arena plina cu tauri,
Ranile tradarii date necesita vindecare.

De atatea griji, noptile nu mai am somn,
Oboseala si stresul si-au pus amprenta.
Ce ganduri am in cap, nu mai sunt om.
Ma indrept spre o moarte sigura, dar lenta.

Singuratatea imi e companion de drum,
De mana ne plimbam in bezna noptii.
Tot ce am avut impreuna e praf si scrum.
Dusmanii dau tarcoale, si-arata coltii.

Aveam de dat multa iubire, eram viu,
Credeam in lucruri sfinte, in colegialitate.
Acu’ inima se-nvaluie in ceata, e pustiu.
Au murit multe valori, credinti, loialitate.

De ce totul pare c-a fost o grava greseala?
Ce am dorit, visat, fu doar o iluzie oarba?
Sufar ca prostul de cea mai grava boala.
Mi-ati scris „urarile” de bine deja pe jerba.

Aveam nevoie de voi ca marea de vara.
Eram mereu acolo cand nu mergea bine.
M-ati folosit, ati facut totul mai rau sa doara.
Nu-mi sunteti prieteni. Dar m-aveti pe mine.

Pentru voi simteam ca-mi pierd mintile,
Era doar un joc, va hraneati fericirea.
Muream incet, ati luat si ultimele dorinte.
N-ati stiut ce-nseamna cu adevarat iubirea.

Se pare c-am ales sa traiesc in singuratate.
Nu am stiut ce scump visele am sa platesc.
De tot ceea ce cred si iubesc sunt departe.
Inimile singure in bezna puternic stralucesc.