Viata trebuie privita invers

Tot timpul suntem pe fuga. Ne grabim sa facem ceva sau sa ajungem undeva. Asteptam sa treaca clipa prezenta pentru posibila viitoare. Cand suntem copii, ne grabim sa crestem mari, in speranta ca vom face tot ce ne dorim si cand dorim. Dar nu luam in calcul responsabilitatile care vin odata cu maturizarea si ca odata ce am crescut nu mai avem aceleasi dorinte simple si nevinovate. Ne schimbam si ne dorim altceva. Credem ca am capatat libertate, insa in schimb am capatat griji si responsabilitati. La maturitate ne grabim si alergam in cautarea unui job sau a perechii potrivite, incat nu vedem cum zboara timpul pe langa noi. Cautam sa dovedim cat de buni suntem, cat de mult putem munci, cat de cool aratam, incat uitam sa traim. Vine si primul copil si deja nu mai putem de nerabdare sa creasca odata, sa vorbeasca si sa mearga, sa faca lucruri. Suntem atat de grabiti incat nu mai stim ce inseamna micile placeri ale vietii. Cand te-ai plimbat ultima data in parc, ai stat pe o banca si ai ascultat ciripitul pasarilor? Sau ai admirat o floare? Ai privit jocul copiilor si chiar te-ai antrenat in el? Sau pur si simplu ai privit cum copilul doarme si i-ai memorat fiecare particica din chip, ai numarat fiecare respiratie? Sunt lucruri mici, dar care ne amintesc de clipa prezenta, caci odata trecuta, nu o mai putem lua inapoi. Cel mai bine intelegem cat de repede a trecut viata doar privind inapoi la acele momente pierdute si trecute, la clipele irosite, cand nu am fost langa cei dragi sau nu ne-am bucurat de clipa respectiva. Atunci realizam ca toata fuga noastra ne-a adus mai aproape de o tristete inexplicabila. Simtim cum am ratat clipe de bucurie fugind dupa atingerea unor vise. Ne traim viata de parca am fi nemuritori si consideram ca avem tot timpul din lume, asa ca il irosim. Viata trebuie traita cat mai intens.
„Viata este un joc dur si halucinant, viata inseamna salturi cu parasuta, inseamna risc, inseamna sa cazi si sa te ridici, inseamna alpinism, inseamna vointa sa ajungi in punctul cel mai inalt si sa te simti nemultumit.”

Lasă un comentariu