Cat l-am iubit…

Ma intreb: ai plans si tu in asta viata
O lacrima sa versi macar o data?
As vrea sa cred macar, desi nu pot,
Caci lacrimile lasa urme peste tot.

Ochii ce au plans de dor si chin
Goi si pustii pe dinauntru ei devin.
Ochii tai is limpezi. Sau ti bine ascuns?
Nu pot crede vreodata ca ei au plans.

Am plans adesea in somn, te visam
Toate amintirile cu tine le retraiam.
Cu lacrimi mari am plans pan’am secat,
Vise, amintiri, sperante, toate le-ai luat.

Am plans, de nu mai simt nimic,
Enorm te-am iubit. Si tare am suferit.
Pentru totdeauna nu voi mai simti,
Ai luat cu tine tot. Voiam doar a muri.

Am simtit cum dorul se instala in mine,
Cum din inima se rupse zilnic o zecime,
Ca nu mai exista iubire, Viata dupa tine,
Ca nimic niciodata nu va mai fi bine.

Am obosit de cat de mult te-am iubit,
Lacrimi varsate, cata durere am primit,
Am obosit la tine sa ma mai gandesc,
In amintiri, in trecut, in suflet sa privesc.

Am obosit sa mai scriu despre noi,
De ce a fost candva, suflete in doi,
Sa retraiesc primul si ultimul sarut,
De tot ce am trait, si chiar mai mult.

Te-am iubit in culori, nuante mii de gri,
Cum stiui mai bine, nimic nu ma opri,
Am promis iubire eterna, fara sfarsit,
Tu te-ai speriat prea repede si ai fugit.

Si iar stau, ma-ntreb ca o proasta
Daca tu chiar ai iubit vreodata,
Daca ai plans ca mine, ai suferit,
Dupa marea iubire ce zici ca ai trait?