Adevarul este undeva la mijloc

Se spune ca adevarul este undeva la mijloc. Numai ca niciodata nu reusim sa il gasim. Avem tendinta sa maximizam orice mica problema si sa o transformam intr-un munte, de pe care nu reusim sa mai coboram. Daca fiecare ar spune partea sa de adevar, problema ar fi jumatate rezolvata. S-ar ajunge la un punct comun, la depistarea problemei si neintelegerii, si s-ar gasi mai usor o solutie, si chiar ne-am simti mai eliberati. Insa pastram tacerea, devenim frustrati si chiar plini de ura. Si problema se adanceste, capatand noi intelesuri si adancimi, incat am uitat de unde am plecat si de ce ne-am suparat, insa stim ca e ceva grav ce nu poate fi iertat. Uneori, oamenii nu vor sa auda adevarul deoarece nu vor sa le fie distruse iluziile. S-ar putea ca adevarul sa ii trezeasca la realitate. Tu ai adevarul tau, invelit in subiectivitatea amintirilor si gandurilor tale, si eu am adevarul meu, inconjurat de ale mele idei si credinte. Daca incercam sa aducem laolalta cele 2 adevaruri, ca un tren care pleaca de la punctul A la punctul B, o sa observam ca la mijloc, unde se vor intalni, exista un adevar AB, comun, simplu, si usor de descifrat. Dar total diferit de punctul A si total diferit de punctul B, deoarece nu a fost supus subiectivismului, idealismului sau credintei nici unei parti. Insa pentru ca adevarul sa fie auzit si inteles, trebuie sa existe comunicare. Dar omului ii este tare greu sa comunice. Parca dintr-o data vorbeste o limba straina al carui sens nu il mai intelege. Oare cate relatii si prietenii nu s-au pierdut datorita lipsei comunicarii? Este greu sa comunici sentimente, ganduri, trairi, impresii sau chiar propriile pareri si ganduri, deoarece iti este frica de respingere, de ridicularizare, de ce cred ceilalti. Si ajungi sa nu mai spui nimic de frica sa nu fii respins si umilit. Pentru ca nu mai stim sa acceptam adevarul asa cum este el. Nu il mai credem. Vedem doar interese ascunse, vedem minciuni si inselatorii, si de multe ori chiar sunt. De multe ori lupul imbraca blana oii pentru a se ascunde in multime. Cel mai important lucru este sa nu ne mintim pe noi insine. Sa nu ocolim subiectele dureroase care apar din cand in cand, sa le abordam cu intelepciune, ratiune, echilibru si verticalitate, astfel vom deveni mai puternici.

Lasă un comentariu