Unde ti-e zambetul copila?

Sub cerul senin de vara, cu parul in vant purtat, 
O copila vesela, mereu cu zambet larg, neincetat, 
Alerga printre flori, razand cu-ntreaga ei fiinta, 
Cu ochii sclipind, in inima cu visuri si dorinta.

Deodata, in timp ce soarele-n asfintit se duse, 
Un nor intunecat pe chipul ei rapid apuse, 
Zambetul larg, ca un curcubeu, se risipi usor, 
Lasand in urma un chip grav, plin de dor.

Se opri si privi in zare, cu ganduri adanci, 
Parca purtand pe umeri povara unor munti, 
In ochii ei caprui e furtuna, cerul se-ntuneca, 
De parca intreaga lume in suflet adulmeca.

Copila ce-odata dansa cu flori in plete, 
Acum zace in tacere, cu ganduri discrete, 
Isi duce pe umeri greutatea intregii lumi, 
Ce-a ingenuncheat bucuria din ea, pe culmi.

Desi zambetul i s-a stins ca un ecou indepartat, 
Ea pastreaza in suflet speranta unui vis curat, 
Ca intr-o zi, cand norii vor disparea in zare, 
Zambetul ei va reveni, luminand iar ca un soare.