Un ultim „Ramas bun!”

Am scris demult, de ziua ta, despre tine,
Dar nici atunci nu am gasit cuvinte de bine.
Nu ai fost niciodata cu adevarat tata,
Ne-ai lasat sa traim cu paine si apa.

Nici familia, nici fratele nu ti-ai iubit,
Mai mult plecat pe mare tu ai trait.
Ai avut intotdeauna ce inima ta a poftit,
Ti-ai trait mereu viata asa cum ti-ai dorit.

Inima-ti egoista niciodata nu ne-a vrut
Am fost mai mult o piedica, nu ne-ai cerut.
Viata ta cu familia perfecta de peste hotare
Nu ti se mai implini, fu pusa in asteptare.

Mi-am dorit sa pleci, ca poate ne va fi bine,
Dar ai ramas. Doar cu niste scuze ieftine.
Mai mult rau ai facut. Cata ura si dezamagire
In suflet ai sadit. Nu pot a-ti oferi milostivire.

Nu e crestinesc sa vorbesti asa de parinte,
Dar nimeni nu intreaba un copil ce simte.
Cand cel ce trebuia sa-i fie model de urmat,
In monstrul din poveste incet s-a transformat.

Si te urasc asa cum n-am urat pe nimeni
Pentru tot ce ai facut familiei si chiar mie.
Cu inversunare si cu multa dusmanie
Toata durerea pricinuita ti-as da-o tie.

As vrea ca in trecut sa ma pot intoarce
Sa sterg durerea ce in inima mea zace.
E ultima data cand despre tine voi vorbi,
Nici o lacrima pentru tine nu voi mai irosi.

Acu’ ca blestemele din urma te-au ajuns,
Sau doar karma un cuvant avu’ de spus,
Cand bolile multe asupra ta s-au strans,
Nu ai vrut sa lupti. La pamant te-au pus.

Nu mai pot sa-ti spun nici macar un cuvant
Acum ca esti departe, la metrii sub pamant.
Sper ca urmatoarea data cand te voi revedea
Sa te voi fi iertat, inima sa nu-mi mai fie grea.