Totul ia timp. Si timpul ia tot!

Totul ia timp. Si timpul ia tot!
Timpule, te stiam nemilostiv si hain, dar nici chiar asa. Stiam ca totul se construieste greu, cu munca si ceva timp, si odata ce te scurgi, iei totul in calea ta. Iei vieti, iei amintiri, iei durere, iei tinerete, iei inocenta, iei tot ce poti, astfel incat cei ramasi neatinsi de tine, sa poata merge mai departe, nestiutori de puterea ta. Ai promis ca vei sterge amintirile si durerea, ai promis ca va trece totul si uitarea va veni si ea, dar vad ca nu te grabesti deloc, nu ai zis in cat timp ai sa te ti de promisiune. Ai luat totul in calea ta, oameni dragi mie, prieteni, iubire, dar m-ai lasat sa traiesc cu dorul si amintirea in continuare. Cand am avut nevoie de tine, cand am vrut sa imi fii aliat, nu ti-a pasat, nu te-ai gandit la mine, ai fugit din cale cu o viteza ametitoare, incat fiecare zi parea o clipa. Acum cand iar am nevoie de tine, sa faci un miracol, sa treci mai repede, cand te rog sa ma asculti, parca de impotrivesti si te pui de-a curmezisul in cale. Nu te inteleg. Nu stiu de ce permiti asta. Nu inteleg ce vrei. Inca nu a venit uitarea. Azi fu iar una dintre acele zile cand ma lovi melancolia, cand imi adusei aminte de el, de noi. Mi se facu dor, fara sa stiu de ce, si oricat as incerca, nu pot sa scap de gandurile legate de el. Si se intampla adesea sa ma regasesc pierduta in imagini din trecut. Un mic declansator si ma asalteaza amintirile. Azi nu fu nevoie decat de o melodie care sa imi aduca aminte de clipele petrecute impreuna, de o cafea bauta amandoi, de un scaun si o masa, de un pat si o masina, o muzica si un dans. Alta data fu zgomotul de ringtone al mesajului sau care imi aduse aminte de el, insa cand luai telefonul in mana sa verific, nu fu nimeni, sau nu pentru mine, poate doar imi suna in minte si ureche un ton arhicunoscut candva numai de mine, sau poate doar asteptarea unui mesaj care nu mai vine ma face sa imi inchipui lucruri. Uneori chipul sau in multime imi pare ca il vad, desi nu este, alteori vocea mi se pare ca o aud, desi nu am cum, imi pare ca-i zaresc masina in trafic, sau pur si simplu ma regasesc gandindu-ma ce face. E greu sa renunti la unele obiceiuri, e greu sa te obisnuiesti cu noua realitate. Ieri era acolo, la un apel sau mesaj distanta, cand telefonul se inrosea de cat vorbeam, din mana nu il lasam si nu ne dezlipeam decat cand dormeam (si nici atunci). Cum deschideam putin ochii verificam daca am mai primit un mesaj. Era primul buna dimineata si ultimul noapte buna si asa decurgea fiecare zi. Acum telefonul nu mai spune nimic, e tacut, candva martor al iubirii, acum doar un privitor al tacerii. Azi, ne desparte eternitatea. Fu o pasiune prea mare care nu trecu testul timpul, a ars prea repede. Sunt prea multe amintiri si sentimente ce ne-au unit, iar numele sau e impregnat in minte si suflet, in sange curge cu versuri de dor. Asa ca, Timpule, te mai chem odata, si fie-ti mila si raspunde chemarii. Iti voi lasa usa deschisa la noapte, te chem sa vii sa faci ce ai promis, sa stergi amintiri si sentimente, iar maine cand ma trezesc, toate astea sa fie in trecut, demult uitate, doar o poveste cu talc si atat. Fa ce stii tu mai bine, o operatie pe creier, si scoate de acolo tot ce poti, ca nu mai am nevoie, nu vreau sa mai folosesc aceste amintiri, iar daca tot faci pe doctorul si vindeci, taie si o bucata din inima, sau peticeste, fa si transplant de maduva si transfuzie de sange, fa tot ce doresti din mine, pentru ca este peste tot. Fa-ma o noua eu, una care sa nu mai aiba amintiri, sentimente, fa-ma un robot sau stana de piatra, fa-ma ce vrei, o jucarie a timpului, numai timpule, vino te rog diseara la mine. Scoate muzica din viata, scoate cantecul si bucuria, scoate tot ce poti. Te astept timpule sa iei tot, ca si eu am dat timpule tot.
” Mi-e dor de tine si cam asta e
Nu pot sa te uit si habar n-am de ce
Mi-e dor de tine dar mai tare ma doare
Ca suntem prea mici pentru o iubire asa mare. „