Autori, poeti, cantareti, filozofi, oameni de tot felul si toate rangurile au incercat sa spuna in felul lor ce inseamna mama. Atatea ode inchinate ei, atatea carti scrise si cantece cantate, mii de cuvinte asternute si cu toate astea tot nu sunt suficiente, parca suna toate atat de seci. Este foarte greu de descris aceasta fiinta minunata care este alaturi de noi din momentul in care venim pe lume pana cand ii este dat sa isi duca drumul. Din momentul in care femeia devine mama se intampla un fenomen ciudat. Dintr-o data parca primeste super puteri pentru a sta treaza zile si nopti ducand tot greul in spate. Ar fi in stare sa care cele mai mari greutati fara a ezita sau a se plange si face totul din dragoste cu atata usurinta incat nu iti dai seama de fapt cata munca este. S-ar sacrifica pe ea numai sa nu suferim noi. Si-ar da viata fara sa cerem intr-o secunda si nu ar sta pe ganduri pentru ca asta crede ca este menirea ei. Dar nu asteapta nimic in schimb. Nu vrea nici premii, nici rasplata, nici medalii. Si de multe ori nu primeste rasplata, nu materiala, poate chiar opusul. Totul e in sufletul ei, totul e natural si firesc, de aceea oricat de greu ii este, nimic nu o poate obosi. Nimic nu o lasa fara speranta. Pentru ea, cea mai mare multumire a vietii sale e zambetul copilului ei, indiferent cat de departe il ducem de ea, indiferent cat de urat ne-am purta cu ea, nu ne doreste decat fericire sincera. Cand suntem tristi, bolnavi sau avem o problema apelam la ea in speranta ca ne va rezolva si ne va lua durerea. Si de obicei reuseste. Simpla prezenta ne face sa ne simtim mai bine, pentru o clipa lasam gandurile si bolile deoparte. Avem tendinta sa o invinuim pentru aspectul fizic sau nereusitele care le avem. Ii punem in carca greutatile noastre pentru a ne simti noi mai bine. Reuseste sa ne citeasca gandurile si sa intuiasca ce poftim de mancare si imediat se apuca a gati, chiar daca frigiderul e plin. Numai cand iti aude vocea stie ca ceva nu este in regula. Incearca sa te sfatuiasca dupa puterile ei sperand ca iti va fi mai bine. Tot timpul acesta in care ea se preocupa de fericirea noastra, de binele nostru, mama uita de ea. Uita ca e om, uita ca e femeie, uita ca e bolnava sau o doare ceva, uita de toate fricile de pana atunci, fara sa uite, insa, sa iubeasca. Toate cate au fost pana atunci, mama le lasa pentru noi, involuntar. Din dragostea imensa pentru particica rupta din ea pe care o leagana in brate. Acea mica speranta ca tot ce a avut mai bun si mai frumos in ea va creste si ii va zambi cu drag inapoi.Se uita pe ea pentru a se dedica in totalitate noua. Ne educa, ne invata, ne hraneste, ne imbraca, ne ofera tot ce are si poate, si toate cu blandete, rabdare si dragoste nemarginita. Iubiti-va mama cat inca este in viata, degeaba plangeti dupa. Pentru ca nu va sti ce ar fi fost, va sti doar ce ati facut in prezent.
“Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, asa ca a creat mamele!”
Franturi dintr-un suflet ratacit 