Sunt un om simplu caruia ii mai plac valorile precum punctualitatea. Crescuta sub semnul : „cine se scoala de dimineata departe ajunge” am fost invatata ca atunci cand trebuie sa fiu la ora X intr-un loc, sa plec de acasa cu 2 ore inainte, ca daca se strica masina si trebuie sa ajung pe jos? Punand tot raul inainte si avand timp sa rezolv orice problema nescunoscuta s-ar fi ivit in cale, si chiar sa ajung mai devreme si sa stau sa astept sa se faca ora X, nu am inteles niciodata conceptul de a intarzia. Adica daca am stabilit o ora, iti aduci aminte cu 5 minute inainte ca trebuie sa iesi pe usa? Nu te pregatesti si tu dinainte? Mi s-a spus sa astept sa am un copil ca atunci am sa inteleg. Nu, nu am inteles. Cu atat mai mult acum. Pentru ca si acum daca stiu ca trebuie sa fiu undeva, imi calculez timpul sa imi ajung. Si sa fiu si cu 5 minute mai devreme. Ba chiar am trezit copilul si nu l-am lasat sa isi faca somnul, ca doar nu puteam sa intarzii la respectivul eveniment ca, culmea, tot eu nu as fi fost inteleasa de ce am intarziat. Si atunci cum sa inteleg, daca eu am reusit, si tu nu? Undeva e o problema. Si cu siguranta nu la mine. Inseamna ca nu iti pasa daca intarzii si ma faci sa astept, ca timpul meu nu are valoare. Inseamna ca acum pentru tine este egal cu mai tarziu, dupa ce iti bei cafeau, speli vasele si eventual intinzi rufele. Si daca totusi intarzii, mi se pare de bun simt sa iei telefonul, obiectul ala din buzunar de care nu te desprinzi o secunda si care tot timpul suna, si sa ma anunti ca intarzii. Nu ca nu as observa deja asta, dar asa de obraz. S-ar putea cand te rog acum sa faci ceva, sa arda, sa fie ceva urgent, cel putin pentru mine. Degeaba vii mai tarziu, s-ar putea sa nu mai am nevoie.
Franturi dintr-un suflet ratacit 