A fost candva…

M-ai intrebat ieri ce mai fac, cum ma simt,
Nu am raspuns, caci n-am vrut sa te mint.
Noi nu mai vorbim cum o faceam odinioara,
Tot ce am avut frumos am lasat sa moara.

Am uitat cum e sa simti cand inima iti bate.
Fara sentimente. In mine sangele mai zbate.
Dintr-o iubire puternica, pasionala, arzatoare,
Putem vorbi doar de o amintire trecatoare.

Din vise naive, copilaresti, si-o inima nebuna,
Nu ramase nimic in urma. Ca dupa o furtuna!
Nu e felul meu sa mint sau sa ma prefac,
Mai bine sufar in tacere, nu spun nimic, tac.

Am fost ca sarea si piperul, de nedespartit,
Am ramas singuri. Intunericul ne-a inghitit.
Candva ne spuneam cate in luna si stele,
Acum am ramas singura cu gandurile mele.

Odata tradata increderea, cu inima strivita,
Cu aripi rupte, fiecare fibra din mine ranita,
M-am inchis in mine. Nu mai putem vorbi,
Ce am avut candva, noi nu mai putem fi.

Suntem doi straini cu vieti, destine diferite,
Nimic nu ne mai leaga din ce fu inainte.
Gaseam sprijin si alinare in bratele tale,
Acum imi suna in minte cuvintele brutale.

Nu-mi mai pot deschide inima in fata ta,
Oricum a ramas la tine mare parte din ea.
Ai luat toate visele, gandurile, sentimentele,
M-ai lasat doar cu durerea si temerile mele.

Ai fost si vei ramane unica mea mare iubire.
In acelasi timp, cea mai puternica dezamagire.
Am fi putut avea totul, am fi putut fi fericiti.
Acum suntem doar doi straini de noroc lipsiti.

Regrete, reprosuri, nimic nu-si mai are rost,
Le-am auzit pe toate, le stiu pe de rost.
Viata merge inainte, din greseli invatam,
Sperand sa fim mai buni, sa nu le repetam.